Pro sau contra metodei Time-out?

Autor: Diana Hener, Psihoterapeut

Acest articol se adreseaza persoanelor care au copii, care lucreaza cu copiii sau care vor sa inteleaga eficienta anumitor tehnici sau metode pe care le pot folosi sau nu in activitatile/interactiunile cu acestia. Conform stadiilor de dezvoltare ale copiilor teoretizate de Jean Piaget, in ultimii ani s-au facut foarte multe cercetari/studii privind dezvoltarea armonioasa si sanatoasa a copiilor in mediul familial, cat si in cel educational. Gasim mii de articole de specialitate, sute de carti privind stilurile de atasament, cum putem dezvolta un atasament securizant la copii, insa nu toate sursele au si o validare stiintifica, unele fiind scrise de asa-zisi jurnalisti, autori si bloggeri care urmaresc un scop bine definit si anume: de a vinde, nicidecum de a informa corect publicul interesat. Romania este o tara in care domeniul dezvoltarii personale a inceput sa prinda amploare foarte mare in ultimii 10 ani, din cele observate de mine intr-un oras studentesc cum e Cluj-Napoca. Intai au aparut foarte multe ONG-uri si companii, chiar liber-profesionisti/speakeri motivationali care desfasurau prezentari/activitati individuale sau de grup despre dezvoltarea personala; apoi a aparut un boom despre parenting si cum te poti dezvolta din punct de vedere emotional.

Observ un interes din ce in ce mai mare din partea parintilor privind dezvoltarea intelectuala, dar si emotionala a copiilor lor, ceea ce este un aspect imbucurator pentru viitorul copiilor, pentru o societate cat mai responsabila fata de semenii ei. Ceea ce este ingrijorator este faptul ca, desi se doreste si chiar se lucreaza la o crestere armonioasa a copiilor, adultii nu lucreaza cu ei insisi din punct de vedere emotional si comportamental. Fiecare om provine dintr-o familie de origine diferita, cu un istoric diferit, cu tipare comportamentale functionale si mai putin functionale; intram in relatii sanatoase (credem noi), dar din cauza ca ducem cu noi acele tipare disfunctionale observate, invatate si dezvoltate in mediile in care am crescut ajungem, de cele mai multe ori sa le transmitem si copiilor nostri. In cele mai multe cazuri parintii isi considera copiii vinovati, singurii responsabili pentru comportamente dezadaptative pe care le au zi de zi sau doar in anumite situatii (speciale), dar nu constientizeaza ca multe dintre acestea pot fi preluate chiar de la ei, parintii. Balanta se poate inclina si in cealalta extrema: unul sau ambii parinti se auto-blameaza pentru comportamentele dezadaptative ale copiilor lor, ajungand sa le “faca pe plac” acestora, cumparandu-le jucarii si tot felul de alte lucruri de care ei nu avut parte cand erau copii. Practic parintii proiecteaza asupra copiilor dorintele lor neimplinite din copilarie.

Din sedintele de psihoterapie pe care le-am avut atat cu parintii, cat si cu copiii am observat ca exista o linie foarte fina de diferentiere intre reguli, disciplina si pedeaspa in fiecare familie/mediu in care cresc copiii. Cei mai multi parinti sunt foarte sensibili la cuvantul „pedeapsa”, astfel inteleg eronat conceptul de regula si disciplina. Cele mai multe cazuri cu care parintii se confrunta (din experienta mea ca psihoterapeut) se refera la comportamentele indezirabile pe care copiii le au atat in mediul familial, cat si in cel social/scolar. Categoria de varsta difera si variaza, insa cei mai multi copii care prezinta un comportament agresiv (la nivel verbal sau actional) au varsta cuprinsa intre 3 – 9 ani. Avand in vedere aceste manifestari ale copiilor, multi parinti nu stiu, nu se informeaza, nu mai au suficiente resurse pentru a gestiona situaiile de criza, pur si simplu se simt „depasiti de situatie”. In cele mai fericite cazuri acestia apeleaza la un specialist, dar de cele mai multe ori acestia pun in practica metoda tradinionala “bataia si pedeapsa”. Indeosebi in mediul rural din Romania, intalnim foarte des aplicarea acestei metode, insa il intalnim si in mediul urban la un nivel foarte ridicat chiar.

Acei parinti care se informeaza si cauta o rezolvare la problemele de comportament ale copiilor lor pot gasi foarte multe surse informative, manuale si carti in care sunt foarte bine prezentate metode si tehnici ajutatoare. Una dintre cele mai eficiente si populare metode disciplinare este cea de Time-Out, o metoda bazata pe tehnici cognitiv-comportamentale care are ca scop „trimiterea copilului in pauza”. Nu voi prezenta in detaliu metoda, deoarece sunt foarte multe surse informative atat in mediul online, cat si in librarii (in limba romana recomand Copilul Dificil – Manualul terapeutului pentru evaluare si trainingul parintilor). O scurta descriere a metodei: copilul care prezinta un comportament inadecvat (adreseaza cuvinte obscene, nu efectueaza sarcini cerute de parinti precum adunarea jucariilor, igiena zilnica, agreseaza persoane din jurul lui, nu respecta orele de masa etc.) este trimis in Time-Out (pe un scaun) de obicei in holul casei, la o distanta suficient de mare fata de perete (pentru a nu se lovi), departe de obiecte/jucarii care l-ar putea tenta, dar sub observatia parintelui. Perioada in care copilul sta in Time-Out dureaza cateva minute, in functie de varsta copilului (daca copilul are 5 ani, durata este de 5 minute), insa aceasta poate varia, si nimeni din casa nu va interactiona cu persoana aflata in TO. Pana sa fie trimis sau asezat pe scaun de catre parinte/specialist copilul este avertizat, pe un ton neutru, ca va fi trimis in Time-Out. Metoda aceasta are ca scop reducerea si chiar eliminarea comportamentelor neadecvate, sau pe care parintii le considera problematice in mediul social/familial. Pentru copiii sub 2 ani de zile nu este recomandata aceasta metoda, deoarece in aceasta perioada atasamentul este in dezvoltare iar, aplicand aceasta metoda, copilul fiind izolat, poate dezvolta o anxietate de separare. Totodata se poate aplica metoda, in cazul in care apar crize de furie din partea copilului, insa acesta va pleca impreuna cu parintele intr-o camera, se vor aseza intr-un loc preferat de copil (i se poate da o perna/jucarie preferata) si vor incepe sa citeasca o poveste, astfel atat parintele, cat si copilul, se vor linisti.

Conform ultimelor cercetari, a aparut conceptul nou de Positive Time-Out (vezi cartea cu acelasi nume a lui Jane Nelsen) prin care copilul nu este “pedepsit” pe scaun cateva minute, punandu-se in schimb accentul pe invatarea pozitiva, motivatie, autodisciplina, cresterea stimei de sine, dezvoltarea abilitatilor de rezolvare a problemelor. Prin aceasta metoda, copiilor li se permite si sunt incurajati sa se exprime, se evita conflictele/certurile, se ajunge la o intelegere a comportamentelor negative, iar copiii sunt implicati in procesul de schimbare si incurajati sa se schimbe. Personal rezonez mai mult cu aceasta din urma metoda. „Oamenii se comporta mai bine cand se simt bine. Time-out-ul pozitiv ne ajuta sa ne calmam si sa ne „simtim mai bine” afirma Jane Nelsen in cartea sa. Din punct de vedere educational si disciplinar, consider insa ca ambele metode sunt eficiente in functie de copil. Suntem diferiti: gandim, simtim si ne comportam diferit, ceea ce e foarte sanatos din punct de vedere psihologic. Am auzit de multe ori in jurul meu: „Ce plictisitor ar fi daca am fi toti la fel!”. Un specialist (psiholog, consilier scolar, psihoterapeut, profesor, psihopedagog) poate decide impreuna cu parintii care din tehnici ar functiona mai eficient pentru copilul/copiii lor. Aceste tehnici se pot aplica indeosebi acasa, in mediul unde copiii se simt in largul lor, insa nu este exclus sa fie aplicate si in mediul scolar de catre profesori sau cand parintii sunt la un eveniment special.

La aceste metode de Time-Out ar fi de dorit sa se adauge si cele de Time-In (tehnici de conectare pozitiva cu copilul, vezi Otto Weininger) deoarece faptul ca nu se mai vorbeste cu copilul poate avea un impact negativ semnificativ asupra acestuia, indeosebi daca are un grad de sensibilitate, emotivitate mai crescut sau este mai inhibat, introvertit (toate acestea se vor intari), astfel se vor folosi replici precum: „Inteleg ce spui si faci. Cred ca ai nevoie de putin ajutor. Sunt aici ca sa te sprijin, sa imi spui cand esti pregatit sa te descurci singur”. Sunt foarte multi factori care trebuie analizati inainte de a aplica metoda: in functie de nevoile lor, regulile casei, nevoi speciale, dificultatile de comportament cu care copilul/copiii se confrunta etc. In niciun caz nu se va aplica aceasta metoda daca copilul are tendinte sau probleme afective si emotionale (anxietate, depresie), tulburari de adaptare, traume emotionale, oboseala etc.

Orice metoda s-ar aplica fie cele mentionate mai sus, fie altele consider ca un element foarte important este discutia/dezbatere (debate) despre ceea ce s-a intamplat: ce anume l-a determinat pe copil sa actioneze intr-un mod diferit, cum s-a simtit in acel moment, dar si dupa ce s-a aplicat metoda, si la fel de importante sunt si imbratisarile. Intelegerea emotiilor pe care copiii le au sunt importante atat pentru ei, cat si pentru cei din jurul lor. Este important pentru copii sa invete sa isi constientizeze si exprime emotiile, sa invete sa si le gestioneze, dar si sa le inteleaga pe ale altora (sa dezvolte empatie si asertivitate fata de cei din jurul lor). Dezvoltandu-si aceste abilitati, in viitor, acesti copii vor putea comunica mult mai eficient ce anume ii deranjeaza, dar si intelege ce anume ii face pe cei din jurul lor mai sensibili si vulnerabili in anumite situatii, fara a-i judeca sau eticheta.

Surse bibliografice:

1. Copilul Dificil – Manualul terapeutului pentru evaluare si trainingul parintilor”, R. A. Barkley, Ed. ASCR, 2011
2. https://www.positivediscipline.com/articles/positive-time-out-1
3. TIPS – Time in parenting strategies, Otto Weininger, 1998